script' src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js">

duminică, 30 noiembrie 2014

Eu sustin reciclarea bateriilor , tu ?



      Azi este ultima zi de toamnă . De mâine intrăm teoretic , practic mai putin in cea mai magica lună din an , DECEMBRIE  . La Cluj , vineri a nins dar din pacate nu s-a asezat . Lăsând asta la o parte  , azi vreau sa vorbesc despre un subiect pe care il aud des ,  BATERIILE . Nu cred ca exista vreo persoană din România  care să nu fi folosit măcar o dată in viaţa ei o baterie . Le vedem zilnic , ba pe la reclame , ba pe lângă noi , dar câţi dintre noi ştim cât sunt de periculoase?
Deşi in România s-au făcut mai multe proiecte pe baza reciclarii acestora , văd  rar baterii aruncate in locurile destinate lor . Le folosim zilnic , bateria de la telefonul mobil , bateriile de la telecomanda  , bateria auto + alte baterii de la diferite jucării ale copiilor . Sper  ca prin intermediul acestei postări să trag un semnal de alarmă , să le RECICLAM deoarece sunt foarte foarte periculoase ! Iar dacă nu ne afecteaza pe noi , acum , ne va afecta copii !







Recent , am gasit pe un site importanţa reciclarii acestora .

" În prezent, necesitatea utilizării bateriilor a crescut şi astfel acestea au ajuns să fie foarte întâlnite printre deşeurile de la gropile de gunoi.

Indiferent dacă sunt noi sau uzate, bateriile conţin elemente metalice cu greutate moleculară mare şi care au caracteristicile deşeurilor periculoase, cum ar fi combustia, corozivitatea, reactivitatea şi toxicitatea. De aceea, necesită o manipulare şi depozitare corespunzătoare, altfel ele devin periculoase pentru sănătatea publică şi dăunătoare pentru mediul înconjurător. Metalele din componenţa bateriilor sunt cunoscute drept cancerigene. Acestea sunt:
  • Mercur (Hg) - este cel mai periculos; în contact cu apa, formează un compus cancerigen (metil-mercur) ce afectează sistemul nervos şi rinichii;
  • Plumb (Pb) - afectează sistemul nervos şi aparatul reproducător;
  • Cadmiu (Cd) - dacă este aspirat sau ingerat, produce leziuni grave;
  • Nichel (Ni) - afectează pielea dacă intră în contact direct cu aceasta, iar dacă acesta este eliberat în aer şi aspirat, afectează căile respiratorii şi cauzează cancer la plămâni;
  • Litiu (Li) -  în contact cu apa, litiul din baterii poate lua foc; afectează sistemul nervos, rinichii, inima şi căile respiratorii.
    Deseori, după utilizare, bateriile sunt fie aruncate la gropile de gunoi, fie sunt arse. Arderea bateriilor duce la eliberarea în aer a unei cantităţi impresionante de toxine şi astfel contribuie la poluarea surselor de hrană şi apă, afectând şi fauna.
    Statisticile arată că, în fiecare an, sunt aruncate circa 800.000 tone de baterii de automobile, 190.000 tone de acumulatori industriali şi 160.000 tone baterii portabile obişnuite.
Cei 3R ai bateriilor
REDUCE
  • Foloseşte acumulatori în locul bateriilor de unică folosinţă, care pot înlocui sute de astfel de baterii.
  • Utilizează baterii care conţin mai puţin mercur şi alte metale grele.
  • Achiziţionează articole sau obiecte ce funcţionează fără baterii.
REUTILIZEAZĂ
  • Pentru a fi reutilizate bateriile trebuie să fie reîncărcabile, acumulatorii. Folosirea acestora duce şi la scăderea costului per utilizare datorită reîncărcărilor repetate la care pot fi supuşi, acoperindu-şi astfel costul de achiziţie, mai ridicat decât cel al bateriilor obişnuite.
RECICLEAZĂ
  • Reciclarea bateriilor înlătură metalele grele din gropile de gunoi şi din aer.
  • Prin reciclare se economisesc resurse, deoarece metalul şi plasticul recuperat pot fi folosite în fabricarea altor baterii. De exemplu, fiecare baterie conţine în medie 20 g de metal ce poate fi reutilizat.

Ştiaţi că...
  • În unele ţări, peste 70% din bateriile uzate sunt colectare separat şi reciclate.
  • Din 1000 de baterii portabile se pot obţine 190 kg de fier, utilizat în industrie.
  • Bateriile-butoni, folosite la ceasuri şi calculatoare, sunt cele mai periculoase pentru ca au în componenţa lor peste 30% mercur. O baterie-buton poate contamina 600.000 de litri de apă, iar, în contact cu apa, mercurul formează o substanţă cancerigena, care poate afecta grav sistemul nervos şi rinichii.
  • O singură baterie uzată aruncată la coşul de gunoi, apoi ajunsă la rampa de gunoi, poate polua un metru pătrat de pământ şi 10 litri de apă.
  • În România, 40 de milioane de baterii portabile ajung la groapa de gunoi.
  • Metalele grele din baterii se scurg în sol şi în pânza freatică, afectând vegetaţia şi sănătatea oamenilor. Acestea pot provoca alergii, sterilitate, pierderi de memorie, cancer, boli de inimă, etc.
  • Fiecare dintre noi ţinem acasă în medie 8 baterii uzate.
  • Reciclarea bateriilor ajută la economisirea resurselor permiţând recuperarea metalelor valoroase cum ar fi nichelul, cobaltul şi argintul.
  • Utilizarea metalelor reciclate din baterii necesită un consum mai mic.
În medie, un român cumpără 2 baterii (tip pastilă) şi 10 baterii normale şi aruncă în jur de 8 baterii pe an."

Pe mine una , ma "palit " aceasta stire , asa ca ... haideti sa le reciclam cu totii !






Pupici , Julie





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu